Surpriza. Livia si Codrin au avut parte de ceremonie religioasa si o mare petrecere, puse la punct, in secret, de echipa emisiunii Dupa ce toti concurentii celei de-a treia editii au primit din partea Pro TV banii care sa-i ajute la implinirea visului pentru care au luptat, vedeta serii a fost, de departe, Livia Cenan, partenera de ring a lui Adrian Tapciuc. A aflat ca sotul ei, Codrin, va putea face operatiile care il vor salva, dar nu stia ca surpriza uriasa abia urmeaza. Echipa emisiunii i-a organizat, fara ca ea sa banuiasca ceva, o nunta de vis. Desi s-au cununat civil acum 9 ani, lipsa banilor si boala lui Codrin i-au impiedicat sa faca juramantul de iubire si in fata lui Dumnezeu. Vineri seara, in direct, au avut parte de slujba religioasa, de domnisoare – Dana Rogoz si Adriela Morar – si de cavaleri de onoare – Bogdan Boanta si Vlad Rosca-, iar familia si prietenii le-au fost martori la fericitul eveniment. Dupa terminarea emisiunii, insurateii si sute de oameni dragi lor au petrecut pana in zori, asa cum spune traditia. Livia a aruncat buchetul, pe care l-a prins Alexandra Tomescu (partenera lui Randi), au dansat valsul traditional, au taiat tortul si nunta s-a terminat cu furatul miresei. Laura Cosoi si Ciprian au castigat marele premiu de 7.000 de euro, bani care vor ajuta copiii din Clinceni. (A.D.A.)